Primarul din Botoșani are soluție pentru șoferii care vor să lase mașinile în parcările în care nu se poate plăti cu bani cash: „Care nu se descurcă, poate să mai meargă 100 de metri”

3 mai 2026

Primarul din Botoșani, Cosmin Andrei, are soluție pentru șoferii care vor să lase mașinile în parcările din municipiu în care nu se poate plăti cu bani cash. El susține că persoanele care nu știu să facă plăți digitale trebuie să caute parcările care dispun de parcomate, chiar dacă trebuie să mai parcurgă câteva sute de metri.

„Costul parcării este diferențiat în funcție de modalitatea de plată, pentru că este mai ușor să gestionăm parcările cu instrumente digitale și mai scump cu parcometre. Un parcometru costă aproximativ 8.000 de euro și sunt și o serie de cheltuieli lunare cu mentenanța acestor parcometre și, respectiv, colectarea sumelor și așa mai departe, cu consumabile. Cei care nu au instrumente digitale pot merge în altă parcare. Dacă un cetățean, așa cum o spuneți noastră de la țară, care nu are aplicații, care nu se descurcă, poate să mai meargă 100 de metri.  Adică are o alternativă, nu este constrâns să folosească doar mijloace digitale”, a spus primarul Cosmin Andrei.

O astfel de parcare, fără posibilitatea de plată cu numerar, a fost amenajată la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia