O instituție de cultură din Botoșani, în doliu. A murit omul care a transformat biblioteca în „acasă” și viața într-o lecție de iubire

Botoșaniul pierde unul dintre acei oameni discreți, a căror prezență a modelat generații întregi fără a căuta vreodată lumina reflectoarelor. Alexandru Vasilache, bibliotecar  al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”, a plecat dintre noi, lăsând în urmă rafturi pline de amintiri și inimi marcate de bunătatea sa.

Născut la 16 septembrie 1952, Alexandru Vasilache a purtat mereu cu sine rigoarea și demnitatea dobândite în anii de liceu militar la „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc (promoția 1971). Această disciplină s-a împletit armonios cu sensibilitatea sa intelectuală, după absolvirea Facultății de Istorie și Filosofie alegând să-și dedice întreaga viață cărților.

Pentru cititorii Bibliotecii Județene, a fost omul care găsea mereu resursa potrivită; pentru colegi, a fost un profesionist desăvârșit. Însă, dincolo de fișele de bibliotecă și de dragostea pentru istorie, Alexandru Vasilache a fost, mai presus de orice, un tată care a știut să transforme duminicile obișnuite în sărbători ale spiritului.

Cele mai emoționante rânduri nu vin din biografii oficiale, ci din scrisoarea de adio a fiicei sale, un omagiu adus tatălui care a predat lecția fericirii prin gesturi simple:

„Tata, astăzi îmi iau rămas bun de la tine, dar nu și de la tot ce ai lăsat în mine. Am avut o copilărie atât de frumoasă… duminicile noastre simple și fericite, cu bicicletele, plimbările la pădure, orele petrecute pe stadion( singurul loc unde aveam voie să mănânc semințe în cofetării, restaurantele unde doamnele deja știau mâncarea mea preferată, la toate piesele de teatru, toate concertele de la Casa de cultură…toate au devenit acum amintiri neprețuite. Îmi voi aminti mereu concediile noastre, cu râsete și momentele acelea în care mă puneai să învăț poezii pentru că nu voiam să dorm la amiază. Atunci nu înțelegeam, dar acum știu că fiecare lucru pe care l-ai făcut a fost din dragoste. Îți mulțumesc pentru toate amintirile și tot ce sunt astăzi! Știu… acum cuvintele sunt prea sărace, dar tu de acolo de SUS, știi despre ce vorbesc. Drum lin, tati! Te voi iubi mereu!”