Premierul Ilie Bolojan ajunge, vineri, de 1 Mai, la Suceava pentru a participa la evenimentul oficial de semnare a contractelor aferente celor două loturi ale Autostrăzii A7, pe sectorul Paşcani - Suceava. La ceremonia vor participa și reprezentanți politici și administrativi din Botoșani.
Evenimentul va avea loc în data de 1 mai 2026, ora 11:00, în Sala Unirii din cadrul Palatului Administrativ.
„La acest moment de importanță strategică pentru dezvoltarea regiunii va participa Primministrul României, domnul Ilie Bolojan, alături de alți reprezentanți ai autorităților centrale şi locale din județele Suceava şi Botoşani”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Instituția prefectului Suceava.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia