Caz halucinant la Botoșani! Un bărbat a venit din Germania doar ca să-și bată tatăl. Șeful IPJ Botoșani: „Violența în familie este un fenomen”

1 mai 2026

Violența în familie capătă proporții în județul Botoșani. Cele mai multe cazuri au loc pe fondul consumului de alcool, potrivit șefului Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Tudor Costîn. El a dat exemplul unui botoșănean care a mers toată noaptea din Germania doar ca să ajungă acasă, la Ștefănești, să-și bată tatăl.

„Au fost și situații în care un cetățean s-a deplasat din Germania în zona Ștefănești doar pentru a-i aplica o corecție rude. Situația a fost de îndată verificată, au fost identificați în drum spre frontieră. Deci el a venit din Germania, noaptea, a condus până acasă, i-a aplicat o corecție tatălui său și a plecat înapoi. Gândiți-vă, termenul atât de scurt în care noi i-am identificat, aduși, reținuți și arestat dacă nu mă înșel a fost personajul respectiv”, a precizat, pentru Tele M, Tudor Costîn.

Șeful Inspectoratului Județean de Poliție a vorbit de un fenomen la nivelul violenței în familie, care, spune el, pleacă și de la educație. Potrivit acestuia, în ultimii ani, tot mai multe victime au prins curaj și își reclamă agresorii.

„Consider că este un fenomen prin amploarea pe care o are. Astăzi avem 75 de brățări în județ. Este o cifră destul de mare, pe cazuri de violență domestică”, a spus Tudor Costîn, care a menționat că nu doar județul Botoșani se confruntă cu un fenomen al violenței în familie.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia