Directorul Direcţiei Agricole Botoşani, Mihai Pavel spune că in cel puţin zece comune din judeţ s-au inregistrat pagube, culturile agricole fiind afectate in cea mai mare parte. El speră insă că din acestea măcar zece la sută să fie recuperate. Dacă in cazul culturilor afectate de grindina care a bătut zilele trecute in localităţile Avrămeni şi Ungureni nu mai există speranţe ca oamenii să-şi poată recupera ceva de pe urma insăminţărilor din primăvară şi toamna trecută, la terenurile care au fost inundate sunt şanse ca o parte din culturi să fie recuperate: "un procent destul de mare işi revine in urma ploilor, nu işi revine insă acolo unde apa a băltita", declară Mihai Pavel, directorul Direcţiei Agricole Botoşani. Potrivit datelor furnizate de acesta, in judeţ in cele zece comune afectate de ultimele inundaţii a fost calamitată o suprafaţă de 2452 de hectare din care peste o mie reprezintă culturi de cimp. In jur de 40 hectare au fost cultivate cu legume iar aproape 400 de hectare reprezintă păşuni şi fineţe.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia