PSD Botoșani atrage atenția opiniei publice asupra datelor publicate de Institutul Național de Statistică privind serviciile prestate populației în primele două luni ale anului 2026. Cifrele confirmă ceea ce milioane de români simt deja în buzunare și în viața de zi cu zi: politicile de austeritate promovate de primul-ministru Ilie Bolojan produc o sărăcire reală și accelerată a cetățenilor.
„Graficele domnului Bolojan arată bine. Viețile cetățenilor români, nu. Acesta este adevărul pe care cifrele INS îl spun fără menajamente”, declară deputatul Marius Budăi, prim-vicepreședinte PSD Botoșani.
Față de aceeași perioadă a anului trecut, românii și-au redus dramatic cheltuielile pentru bunuri și servicii care nu sunt de strictă necesitate – nu din lipsă de dorință, ci din lipsă de bani, după ce TVA și accizele majorate, dar și veniturile tăiate le-au erodat puternic puterea de cumpărare.
Cifrele INS: minus pe linie.
Scăderea totală a serviciilor prestate populației a fost de 10,7%, cu scăderi semnificative pe categorii:
– 20% la coafură și saloane de înfrumusețare;
– 14% la hoteluri și restaurante;
– 10% la produse nealimentare (săpun, detergenți, pastă de dinți, haine, încălțăminte);
– 10% la carburanți pentru autovehicule;
– 9% la spălătorie și curățorie.
Adică românii sunt obligați de politicile de austeritate impuse de domnul Bolojan să meargă mai rar la frizer, să mănânce mai rar la restaurant, să se spele cu mai puțin săpun și să iasă mai rar cu mașina. Aceasta este „calea cea bună” pe care ne-o promite domnul Bolojan.
„Politicile de austeritate ale domnului Bolojan îi obligă pe oameni să aleagă între săpun și pâine. Domnia sa a reușit ce părea imposibil: a făcut din frizerie un lux. Nu mai vorbim de austeritate. Vorbim de umilință. Vorbim de un experiment social pe pielea oamenilor”, completează Marius Budăi.
O criză fabricată prin decizii deliberate!
Nu este o statistică rece. Este viața de zi cu zi a milioane de oameni care, după ce au plătit facturile majorate și au suportat TVA și accizele crescute direct din buzunarul lor, nu mai au bani nici pentru lucrurile elementare. Aceasta nu este o criză venită din altă parte – este o criză fabricată prin decizii deliberate, care lovesc cel mai tare în cetățenii cu venituri mici și medii din județe precum Botoșani, nu în marii bogați.
„ PSD nu poate privi în altă parte când datele arată sărăcirea reală a cetățenilor români. De aceea tragem semnalul de alarmă. De aceea cerem oprirea acestui dezastru. Cifrele nu mint. Oamenii simt. România merită mai mult decât atât”, concluzionează Marius Budăi.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia