FOTO Clipe de panică pentru o familie cu un copil din Botoșani, care mergeau la spital. Mașina în care se aflau a luat foc

24 aprilie 2026

O mașină în care se aflau conducătorul auto, o mamă și copilul acesteia a luat foc, vineri dimineață, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Dorohoi. Cei trei se îndreptau spre spital, deoarece copilul avea nevoie de îngrijiri medicale.

Șoferul a observat că iese fum de sub capotă, a oprit imediat, a coborât împreună cu pasagerii și a sunat la 112.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Până la sosirea acestora, angajații unei stații de carburanți din zonă au acționat cu stingătoarele și au reușit să limiteze extinderea flăcărilor.

Pompierii au intervenit  și au lichidat incendiul în limitele în care a fost găsit. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Echipajul medical a preluat mama și copilul și i-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit, spun pompierii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia