Rugăciune cu baterii? Invazia kitsch-ului care sufocă liniștea mormintelor din județul Botoșani. Preot: „Eu sunt împotriva acestei invazii”

Biserica a fost întotdeauna gândită ca o „mireasă a lui Hristos”, un spațiu al frumuseții absolute care să ne potolească dorul de Rai. De la pictura bizantină la lemnul sculptat al amvoanelor, totul în universul religios are menirea de a înălța spiritul. Însă, în ultimii ani, un fenomen straniu și inestetic a început să sufoce acest univers artistic: invazia plasticului.

De la coroane de flori artificiale care nu se ofilesc niciodată, până la candele cu baterii și beculețe intermitente, spațiul sacru, fie că vorbim de biserică sau de cimitir, este asaltat de produse de un gust artistic mai mult decât îndoielnic.

Preotul Teodor Ciurariu, din județul Botoșani, trage un semnal de alarmă dureros de sincer. Goana după confort a ajuns până la mormintele celor dragi. O coroană de plastic „ține mai mult”, o candelă cu baterii „nu se stinge la vânt”. Plasticul, în schimb, este inert, rece și, în cele din urmă, poluant.

„Este vorba despre „fenomenul" kitsch care copleșește uneori și spațiul religios. Se poate scrie mult despre acest trend al ultimilor ani... intre estetic si religios. Intreaga biserica-lacas de cult - zidire, pictura, mobilier, elemente decorative - apartine indiscutabil universului artistic. Datorita semnificatiilor sale, ea trebuie sa fie impodobita cat mai frumos cu putinta. Ea este, dupa interpretarea Sfantului Gherman al Constantinopolului „mireasa” a lui Hristos care cheamă poporul la rugăciune", raiul pe pamant, loc ce potoleste, in parte, nostalgia frumusetii pierdute, dar si spatiul zilei a opta, inchipuind frumusetea imparatiei cerurilor. De aceea, este un adevar unanim acceptat faptul ca biserica trebuie sa fie cat mai frumoasa cu putinta, adevar ce aproape ca nu mai necesita nici o argumentatie. Fiecare isi doreste un lacas de cult impodobit astfel încât sa fie icoana vie a tuturor sensurilor simbolice expuse mai sus”, spune părintele Ciurariu.

Mai mult, preotul avertizează asupra unui aspect ignorat de mulți credincioși: profanarea prin ambalaj.

„Cu privire la necesitatea impodobirii lacasului de cult parerile sunt unanime. Necazurile încep sa apară pe dramul de trecere de la teorie la practică , căci nu toti văd podoaba in acelasi mod. Cu privire la categoria estetica a frumosului, a fost recunoscut faptul ca el ramane problema cea mai putin clara, cea mai putin rezolvata. Daca, teoretic, nu s-a putut afla o definire unanim acceptata a frumosului si a manifestarilor sale, nici in practica lucrurile nu stau mai bine. Fiecare a inteles sa infrumuseteze spatiile in care isi duce traiul cum s-a priceput mai bine. Din pacate, după cum casele au deschis larg ușa , lăsând sa patrunda produse de un gust artistic mai mult decât indoielnic si, avand in vedere ca biserica e si ea Casa lui Dumnezeu e de la sine inteles de ce microbul respectivei denaturari a bunului gust nu a ocolit nici sfantul lăcaș , ba, uneori, tocmai aici s-a facut mai remarcat. Clar. Eu sunt împotriva acestei „invazii” și încerc prin tot ce fac pe paginile astea de socializare cât și prin cuvântul meu de la amvon să lămuresc poporul de inutilitatea lor”, spune părintele.

Cum era de așteptat, în rândul credioncioșilor, părerile sunt împărțite.

„Am fost la biserică pentru pomenirea bunicii mele, iar la mai multe platouri cu colivă am văzut niște bucăți din plastic de forma lumânării, aprinse cu baterie. Mi s-a părut atât de urât, de kitchos, atât de nepotrivit. Mă mir că preoții permit așa ceva”, ne-a spus o femeie.

„Și ce dacă pun din plastic? Ține mai mult și e mai ieftin. Efectul e același”, spune o altă credincioasă.