Legenda Botoşaniului. De unde vine numele oraşului

Puține orașe din România reușesc să îmbine parfumul târgului de altădată cu rigoarea istoriei documentate atât de bine precum Botoșaniul. Prima „carte de vizită” a orașului nostru apare în paginile de aur ale Letopisețului Țării Moldovei. Acolo, Grigore Ureche consemna un moment dramatic din anul 1439, când tătarii „au prădat și arsu târgul”, oferindu-ne, paradoxal, prima atestare oficială a unei așezări care avea deja o importanță strategică.

Istoria numelui este una personală. Cercetările arată că orașul își trage denumirea de la un boier local, Botaș, a cărui familie stăpânea aceste pământuri. O dovadă de necontestat este cea mai veche pecete a târgului, care poartă inscripția „Pecetea târgului Botaș”. Simbolul ales atunci? Un păun cu coada răsfirată, semn al eleganței și prosperității.

De altfel, Botoșaniul nu a fost niciodată o cetate închisă, cu ziduri de apărare. A fost un „târg deschis”, cum spunea răposatul istoric Gheorghe Median. Prosperitatea sa nu venea din forța armelor, ci din comerț. Succesul orașului s-a datorat poziției sale geografice de invidiat. Botoșaniul s-a ridicat la marea răspântie a drumurilor europene: Axa Nord-Sud, lega porturile Mării Baltice (prin Liov) de gurile Dunării și Marea Neagră, și Axa Est-Ves, conecta orașele Transilvaniei cu restul Europei Orientale.

Această deschidere a transformat târgul într-o mină de aur pentru Moldova. Încasările erau atât de mari, încât se spunea că veniturile orașului finanțau direct podoabele doamnelor Moldovei, simbolizate mai târziu pe sigiliile orașului. Chiar și voievozii, de la Ștefan cel Mare până la domnitorii secolului al XVIII-lea, preferau să poposească aici, în curți domnești impunătoare.

După epoca de aur a comerțului, Botoșaniul a început să investească masiv în modernizare și spirit civic. Secolul al XVI-lea a lăsat moștenire bijuteriile arhitecturale ctitorite de Doamna Elena (soția lui Petru Rareș): bisericile „Sfântul Gheorghe” și „Adormirea Maicii Domnului”.

Secolul al XIX-lea a adus „civilizația luminii”: în 1832 centrul era iluminat cu lumânări, apăreau primele școli domnești, spitalele (Mavromati) și prima trupă de teatru (1838), care va pune bazele viitorului teatru „Mihai Eminescu”.

Orașul a fost și un magnet pentru elite. În 1864, un tânăr pe nume Mihai Eminescu lucra ca practicant la Tribunal, iar mai târziu, în 1926, Nicolae Iorga punea bazele Universității Populare. Botoșaniul rămâne, așadar, un spațiu unde istoria nu a rămas blocată în arhive, ci se simte la fiecare pas pe străzile care, odinioară, purtau mărfurile întregului continent.