Tragedie! Un bărbat a murit, iar alte trei persoane au fost rănite într-un accident cumplit

10 aprilie 2026

Un bărbat a murit şi alte trei persoane au fost rănite, în noaptea de joi spre vineri, în urma unui accident rutier  grav petrecut pe centura de nord a Craiovei. Potrivit polițiștilor, o maşină a intrat într-un camion care circula din sens opus, iar printre răniți se numără și doi copii, de zece și 16 ani.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit faptul că un bărbat, de 40 de ani, din comuna Dăneasa, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65F, din direcţia Filiaşi către Balş, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi intrat în coliziune cu un autocamion ce circula din sens opus, condus de un bărbat, de 43 de ani, din Berteştii de Jos, judeţul Brăila. În urma accidentului, bărbatul de 40 de ani a murit.
O femeie de 33 de ani şi doi copii de 10 şi 16 ani, pasageri în autoturism, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital. Polițiștii continuă cercetările, fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia