Concursurile școlare declanșează competiție națională între părinți. „Mămicile pun presiune pe copii, vor performanță, iar apoi se laudă pe la vecini”

10 aprilie 2026

Foto: Adevarul

Potrivit Legii Educației, elevii din învățământul primar nu pot participa la olimpiade școlare și nici la alte concursuri naționale finanțate de stat. La cele private însă, care nu sunt organizate de minister, părinții își pot înscrie copiii încă din clasa pregătitoare. Însă, când vine vorba despre relevanța acestor competiții, multe voci din sistem le contestă, considerându-le inutile. Iar cel mai blamat dintre toate pare a fi Comper, o testare gratuită, accesibilă ca și dificultate și care se organizează în aproape toate școlile din țară.

Elevii claselor primare nu pot participa la olimpiade școlare și nici la alte concursuri naționale, a decis Ministerul Educației, deschizând, astfel, ușa competițiilor private, la care părinții își înghesuie copiii încă de la cele mai fragede vârste: dacă la LuminaMath înscrierile se fac din clasa a II-a, la Gazeta Matematică Junior și Comper pot participa inclusiv elevi de clasă pregătitoare, scrie Libertatea.

Însă acestea nu sunt singurele concursuri. Este vorba despre mult mai multe competiții, unele gratuite, altele contra cost, organizate local, regional și național și care evaluează competențele elevilor la matematică, limbi străine, comunicare, Limba română, cultură generală, științe ale naturii etc.

„Pentru că nu se percep taxe de participare și nici nu este foarte dificil, Comper se numără printre concursurile cu cel mai mare succes în rândul părinților”, a declarat pentru Libertatea Petruț Rizea, învățător la Școala gimnazială „Sfântul Calinic de la Cernica” din București.  Acesta a precizat însă că relevanța concursurilor la clasele mici este aproape inexistentă.

„Comper, de exemplu, este un concurs care se organizează în școli, testările au loc în clasă, elevii sunt supravegheați de învățătoare care, la final, corectează și lucrările. Însă această competiție nu este relevantă, pentru că nu reflectă cunoștințele reale ale elevilor”, a explicat învățătorul.

Petruț Rizea consideră că este mai important pentru elevii din clasele primare să parcurgă programa școlară, materia, manualele.

„Să facem ceea ce avem de făcut la clasă. De exemplu, ar fi mult mai important pentru dezvoltarea lor să-și însușească alfabetul. Gândiți-vă că înscriem un copil la un concurs de acest gen, dar el nici măcar nu știe să citească. Motiv pentru care cerințele subiectelor sunt citite de învățător, cu voce tare, în clasă. Mi se pare cel puțin absurd! Și, pentru că nu sunt de acord cu așa ceva, am refuzat Comperul pentru copiii mei, când erau în clasa zero”.

Învățătorul consideră că un elev care participă la o competiție de acest gen trebuie să dețină niște achiziții de bază: să știe să citească, să poată înțelege un text la nivel minim, să poată înțelege un enunț, o cerință, să știe să extragă anumite informații. „În clasele primare se pun bazele alfabetizării, înțelegerii, cititului, scrisului, calculelor elementare. Este perioada achizițiilor, nu a evaluărilor”.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia