Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni, valabilă în perioada 6–19 aprilie. Meteorologii anunță o evoluție variabilă a vremii în toate regiunile țării. A fost un început mai cald, dar temperaturile vor scădea semnificativ în prima săptămână, urmând ca apoi să crească treptat spre valori apropiate de normalul perioadei. Ploile vor fi mai frecvente în a doua parte a intervalului, în special în jurul mijlocului lunii aprilie.
Astfel, în Moldova, la începutul intervalului vremea va fi caldă, cu o medie a maximelor în jurul a 21 de grade, apoi se va răci semnificativ și, până în jurul datei de 11 aprilie, aceasta se va situa în jurul a 9 grade. Ulterior, valorile diurne vor fi din nou în creștere treptată, spre o medie regională de 16...17 grade. Minimele termice vor fi în scădere până în jurul datei de 10 aprilie, de la o medie de 4...5 grade, spre 0 grade, apoi vor crește treptat până la sfârșitul intervalului, iar media se va apropia de 5...6 grade. Vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, posibil mai însemnate cantitativ în intervalul 12...14 aprilie.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia