Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fapte comise prin metoda cunoscută sub denumirea de „Accidentul” și furt calificat.
Activitățile informativ-operative realizate de polițiști, cu sprijinul mai multor structuri operative, au dus la identificarea unei persoane bănuite de comiterea faptelor, respectiv un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Botoșani, care, ar fi avut rolul de a colecta sumele de bani de la persoanele vătămate, deplasându-se la adresele acestora.
Astfel, investigațiile efectuate au relevat faptul că bărbatul, împreună cu alte persoane aflate în stare privativă de libertate, ar fi indus în eroare, la data de 14 și 17 februarie a.c., două persoane, din municipiul Brașov și cărora, sub pretextul producerii unui accident rutier, în care victime ar fi apropiați ai acestora, le-ar fi solicitat diferite sume de bani, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 33.000 de lei.
De asemenea, din cercetările extinse de polițiști s-a stabilit faptul că, la data de 5 martie a.c., același bărbat, însoțit de o femeie de 30 de ani, din municipiul Botoșani, profitând de neatenția angajaților, ar fi sustras dintr-o unitate comercială, din municipiul Brașov, aproximativ 2.200 de lei.
La data de 2 aprilie a.c., în continuarea cercetărilor și pentru completarea materialului probator, polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul Brașov, la adresa unde cele două persoane locuiesc fără forme legale, în vederea identificării și ridicării mai multor categorii de bunuri pe care le-ar fi sustras sau le-ar fi folosit în activitatea infracțională.
După administrarea probatoriului în cauză, cele două persoane bănuite au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Ulterior acestei măsuri, după prezentarea în fața instanței de judecată de către procurorul de caz, față de bărbatul de 36 de ani, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, iar pentru femeia de 30 de ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia