Guvernul a anunțat prima măsură după sesizările primite de la cetățeni pe platforma „Fără Hârtie” privind emiterea Cărții Electronice de Identitate (CEI), în contextul a peste 300 de reclamații din categoria „Pașaport și Carte de Identitate”.
Măsura constă într-o îndrumare emisă de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP), prin care funcționarii sunt obligați să verifice datele de stare civilă direct în sistemele informatice, fără a mai solicita documente fizice de la cetățeni, a transmis Guvernul într-un comunicat de presă. Decizia se aplică din 25 martie 2026, scrie hotnews.ro.
Aceasta vine după ce cetățenii au reclamat că li se cer, la fiecare reînnoire a actului de identitate, documente precum certificate de naștere, căsătorie sau hotărâri de divorț, deși acestea au fost deja depuse anterior și există în bazele de date ale statului.
Guvernul susține că are în lucru soluții pentru 21 de probleme semnalate, număr dublu față de obiectivul inițial, însă majoritatea acestora nu au încă o rezolvare concretă.
În cazul adeverinței de domiciliu, document cerut frecvent de bănci și notari în lipsa accesului direct la baza de date, Guvernul spune că băncile au primit deja acces la evidența persoanelor și nu mai solicită adeverința. Pentru notari, un mecanism similar este în testare.
Problema a apărut în contextul în care, pe noile cărți electronice de identitate, adresa nu mai este tipărită, ci stocată pe cip.
Pentru extrasul de carte funciară, solicitat pentru dovedirea domiciliului, deși informațiile există în sistemele statului, o altă îndrumare prevede că funcționarii trebuie să interogheze direct baza de date a ANCPI. Documentul generat electronic este considerat suficient, iar varianta pe hârtie poate fi cerută doar dacă sistemele nu funcționează.
Un serviciu online pentru stabilirea reședinței este în curs de dezvoltare și ar putea fi disponibil până la finalul lunii mai 2026, potrivit Guvernului. În paralel, Ministerul Afacerilor Interne analizează posibilitatea exprimării online a acordului de „luare în spațiu”.
Această măsură vine după ce cetățenii au semnalat că sunt obligați să se prezinte fizic la ghișeu, uneori împreună cu proprietarul locuinței, inclusiv în situații în care acesta nu se poate deplasa sau locuiește în altă localitate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia