Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, îi invită pe liceeni să urmeze școlile militare. El a participat, joi, la Cinema Unirea, la o acțiune de prezentare a ofertei de școlarizare a Forțelor Aeriene Române, iar în discursul său a spus că există mai multe motive pentru care tinerii ar putea să se înscrie la cursurile unităților de învățământ militar.
Primul motiv este că „Armata nu dă niciodată faliment”, iar al doilea că întreaga școlarizare este gratuită. Cosmin Andrei a mai spus că și pensia contează, la fel ca vârsta la care militarii ies la pensie.
„Armata nu dă niciodată faliment. Într-o carieră, este important și acest aspect, partea financiară. Dacă ești student în mediul civil, mai ai niște cheltuieli, trebuie să te sprijini părinții, cât costă facultatea, dacă e cu plată sau nu e cu plată. Poate mai ai nevoie de o chirie, dacă nu ai locuri la cămin. Și, din câte știu eu, toate cheltuielile pentru cariera militară sunt suportate de către statul român. Ceea ce este un aspect important pentru dumneavoastră. Sunteți prea tineri, nu are rost să vorbim despre pensie, dar se ajunge și acolo și poate la o vârstă destul de fragedă”, a spus primarul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia