Un incendiu care a izbucnit ieri seară, într-un apartament din Sectorul 3 al Capitalei a scos la iveală o crimă. Pompierii l-au găsit în casă pe proprietar, fără suflare. Era înjunghiat de mai multe ori. Este vorba despre un medic anestezist în vârstă de 72 de ani, cu experienţă de peste 3 decenii. A făcut ultima gardă sâmbătă, la Spitalul de Oftamologie. Şi-a luat rămas bun de la colegi. Acum toţi cei care l-au cunoscut sunt în stare de şoc.
Există un cerc de suspecți. Ba chiar mai multe persoane au fost audiate până în acest moment, printre care și partenera bărbatului decedat. Însă cercetările continuă, pentru că vorbim despre un caz destul de complicat.
Dacă inițial părea un simplu incendiu la un apartament, ancheta a scos la iveală o posibilă crimă, pentru că pompierii l-au scos din apartament pe bărbatul de 72 de ani cu mai multe plăgi înjunghiate. Astfel, în acest moment, anchetatorii iau în calcul o crimă urmată de incendierea apartamentului, posibil pentru a șterge urmele, observatornews.ro.
Potrivit surselor, bărbatul găsit în locuința cuprinsă de flăcări avea mai multe plăgi înjunghiate. De asemenea, zona a fost închisă, perimetrul a fost bine delimitat de polițiști, iar anchetatorii se află în continuare în interiorul apartamentului și încearcă să obțină probe în acest dosar.
Victima, în vârstă de 72 de ani, era medic anestezist la Spitalul de Oftalmologie, iar colegii spun că nimic nu anunța această tragedie. Nu ar fi discutat cu aceștia despre posibile conflicte în ultima perioadă.
Ultima gardă a efectuat-o sâmbătă, pe 28 martie, după care și-ar fi luat rămas bun de la colegi, pentru că își dorea să iasă la pensie și nu și-a mai dorit prelungirea contractului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia