Un tânăr de 24 de ani, din Botoșani, a fost reținut de polițiști după ce și-a bătut tatăl. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Botoșani, luni, 30 martie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din comuna Mihai Eminescu, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.
„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că acesta, în timp ce se afla în locuința comună cu tatăl său, pe fondul unui conflict mai vechi, l-ar fi lovit pe acesta din urmă, cauzându-i leziuni pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale”, arată sursa citată.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, iar tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.J. P. Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia