Maternitatea Botoșani, locul în care puritatea ia naștere, a devenit, de sărbătoarea Bunei Vestiri, centrul unei manifestări dedicate iubirii și prețuirii vieții. În cadrul „Lunii pentru Viață”, peste 300 de mămici și nou-născuți au primit nu doar daruri materiale, ci și un mesaj puternic de solidaritate din partea comunității, datorită Parohiei Pacea. Mesajul a fost unul singur: fiecare copil este o binecuvântare, iar nicio mamă nu este singură pe acest drum nou.
Evenimentul a fost conceput ca un omagiu adus mamei creștine, transformând o zi de sărbătoare într-o experiență concretă a generozității. Organizatorii și-au propus să „îmbrace” începutul de drum al tinerelor familii în dragoste, oferind mamelor o „îmbrățișare sufletească” într-un moment de maximă vulnerabilitate și bucurie.
Reacția beneficiarelor a fost pe măsura gestului. Dincolo de pachetele primite, mămicile din maternitate, cele de la Centrul Maternal „Micul Prinț”, precum și mamele care au ales să păstreze sarcina în ciuda dificultăților, au fost vizibil emoționate de atenția primită. Ochii luminați de fericire și zâmbetele apărute printre flori au confirmat că, uneori, prezența și gândul bun sunt cele mai prețioase daruri pentru o inimă care dăruiește viață.
„ Această activitate este o celebrare a vieții și un omagiu adus mamei creștine. În cadrul Lunii pentru Viață, am dorit ca sărbătoarea Bunei Vestiri să fie o experiență concretă a iubirii, prin care să transmitem fiecărei mame faptul că pruncul pe care îl poartă în brațe este un dar prețuit de întreaga comunitate. Ne-am propus să «îmbrăcăm» acest început de drum în dragoste și prețuire, oferind mamelor mai mult decât un dar material: o îmbrățișare sufletească. Reacția mămicilor a fost copleșitoare. Dincolo de darurile primite, acestea s-au bucurat că ne-am gândit la ele și la pruncii lor cu atâta delicatețe și iubire. Le-am văzut ochii luminându-se de o fericire pură, iar zâmbetele lor, primite printre flori și acorduri muzicale, ne-au confirmat faptul că bunătatea și iubirea sunt cele mai frumoase daruri pe care le poți oferi unei inimi care dăruiește viață”, ne-a spus preoteasa Ana Maria Macuc.
Sărbătoarea a fost completată de momente artistice deosebite. Corul „Sfânta Irina” al Bisericii Pacea și artiștii coordonați de Mariana Ichim Hodan au adus bucurie prin voce, în timp ce frații Arsenie și Ecaterina Mihăilă au încântat audiența cu armonii de nai, pian și trompetă. Succesul acestei acțiuni de amploare se datorează unei colaborări strânse între cler, cadre medicale și voluntari.
„Mulțumim din suflet tuturor oamenilor inimoși care au contribuit la bucuria celor peste 300 de mame și bebeluși din Maternitatea Botoșani, din Centrul Maternal „Micul Prinț”, precum și copiilor salvați de la avort și celor din familii aflate în dificultate. Recunoștința noastră se îndreaptă și către copiii din Corul „Sfânta Irina” al Bisericii Pacea, către artiștii coordonați de doamna Mariana Ichim Hodan , care ne-au încântat vocal, precum și către frații Arsenie și Ecaterina Mihăilă, care ne-au bucurat sufletele cu armoniile de nai, pian și trompetă. De asemenea, adresăm mulțumiri speciale doamnei dr. Carmen Zaboloteanu și tuturor cadrelor medicale care ne-au primit cu inima deschisă. Mulțumim, totodată, doamnei Alina Gheorghiu, de la Centrul Maternal „Micul Prinț”, pentru deschiderea și sprijinul oferit în organizarea acestei frumoase acțiuni. Nu în ultimul rând, aducem mulțumiri părintelui Alexandru Manole de la Maternitatea Botoșani și părintelui Marian Macuc de la Parohia Pacea, inițiatorul acestui proiect de suflet”, a spus preoteasa Ana Maria Macuc, care a lucrat continuu în ultimele săptămâni pentru această acțiune umanitară.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia