Extensie USV la Botoșani, din 2027. Aproximativ 10 specializări vor fi în prima etapă

27 martie 2026

Extensia Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava la Botoșani va fi din 2027, potrivit prof. univ. Elena Brândușa Steiciuc, director al centrului Coach USV.  Potrivit acesteia, există un interes crescur din partea elevilor pentru astfel de inițiative precum înființarea acestei extensii la Botoșani.

„Am parcurs și județul Iași, și Vasluiul, și Neamțul, și Bacăul, și, deci, peste tot am fost și am interacționat cu diverse entități, cu licee în special. Peste tot am atras absolvenți, viitori absolvenți, pentru că am mers la clasele terminale”, a spus, pentru Radio Top, Steiciuc.

Extensia de la Botoșani va include un număr limitat de specializări la început și va deveni operațională din anul universitar viitor.

„Nu știu exact specializările, bănuiesc că vor fi din domeniul științelor umaniste. Dar vor fi cam din toate domeniile. Fiecare facultate și-a propus una-două specializări, deci nu vom începe cu foarte multe. Aproximativ 10 specializări vor fi deschise”, a declarat, pentru sursa citată, Carmen Năstase, decan al Facultății de Economie.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia