Un cetățean de onoare al Botoșaniului și-a dat demisia din funcția de deputat. Este vorba despre Nicolae Botgros, care și-a depus mandatul de deputat al Partidului Acțiune și Solidaritatea (n.red. partid fondat de către Maia Sandu) în Parlamentul Republicii Moldova. Acesta a declarat pentru jurnaliștii de la Ziarul de Gardă că „arta și politica sunt departe una de alta”.
Întrebat de ce acesta a luat această decizie, Botgros a zis că „motivul nu este unul foarte complicat”.
„Este clar ca bună ziua, unde este arta, unde este politica, este departe una de alta. Nu vreau să-mi pierd ceea ce am mai scump și pentru ce am lucrat mai mult de 50 de ani. A fost un act mare de a lucra 50 de ani în cultură și acum să pierd tot acest lucru, fiind în politică”, a afirmat artistul pentru ZdG.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia