Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurale nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat, luni, o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea infracţiunilor stradale, pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a comunelor limitrofe.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și oprite pentru control, 54 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 de lei.
Totodată, a fost reținut un permis de conducere pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice și retrase 3 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiuni, 2 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor HG 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia