FOTO & VIDEO Percheziții astăzi într-o localitate din Botoșani. Scandal făcut de persoanele vizate de acțiunea Poliției

23 martie 2026

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Botoșani au pus în executare, luni, două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Activitățile s-au desfășurat în două locații din localitatea Badiuti, oraș Ștefănești, la persoane bănuite de implicare în astfel de fapte.

Pe parcursul efectuării perchezițiilor, au rezultat informații potrivit cărora un autoturism aflat în proximitatea uneia dintre locații, despre care existau date că ar conține țigarete de contrabandă, a fost mutat din zonă și ascuns în curtea unui alt imobil. Locația respectivă a fost ulterior identificată de polițiști, fiind obținut un mandat de percheziție și pentru aceasta, activitățile fiind în prezent în desfășurare.

Până la acest moment, în urma perchezițiilor efectuate inițial, au fost descoperite mai multe pachete de țigarete.

Întrucât persoane care locuiesc în zona locațiilor percheziționate s-au adunat în proximitatea acestora și au încercat să îngreuneze activitatea polițiștilor, au fost direcționate în zonă mai multe echipaje de poliție, pentru menținerea ordinii și siguranței publice.

La fața locului acționează polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi și polițiști de ordine publică.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.

 

 

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “FOTO & VIDEO Percheziții astăzi într-o localitate din Botoșani. Scandal făcut de persoanele vizate de acțiunea Poliției”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia