Copiii de la studioul de dans Claryep din Dorohoi s-au calificat în finala mondială Dance Star, potrivit antrenoarei Carla Bianca Palamariu. Este o performanță deosebită obținută de Studioul de Dans Claryep din Dorohoi în cadrul competiției Dance Star Romanian Live Qualifier, desfășurată la București.
În urma participării, trei momente coregrafice s-au calificat la Finala Mondială Dance Star, care va avea loc în Poreč, Croația: Dream Group – Jazz, Paquita Variation – Buliga Maria Izabela, Snow White – Murariu Teodora Nectaria.
„Această reușită reprezintă un moment important pentru comunitatea locală, fiind prima calificare la o finală mondială de acest nivel pentru un studio de dans din Dorohoi și Darabani”, precizează Carla Palamariu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia