Nu mai puțin de trei incendii de vegetație uscată au avut loc vineri, în județul Botoșani. În localitatea Răchiți, flăcările au cuprins aproximativ patru hectare de vegetație uscată. Intervenția promptă a pompierilor de la Detașamentul Botoșani a împiedicat extinderea incendiului.
Un alt incendiu s-a produs la Tudora, unde a ars vegetația uscată de pe aproximativ un hectar. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Botoșani, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tudora.
La Unțeni, flăcările au cuprins aproximativ trei hectare de vegetație uscată. Incendiul a fost stins de pompierii militari de la Detașamentul Botoșani.
Cauza probabilă de producere a incendiilor a fost utilizarea focului deschis în spații deschise.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia