
La nivelul județului Botoșani, simularea examenului de Evaluare Națională a fost organizată în 45 de centre de examen, în care au susținut probele elevii din cele 100 de unități de învățământ care au clasa a VIII-a în anul școlar 2025-2026.
La proba de Limba și literatura română, desfășurată luni, 16 martie 2026, au fost încărcate pe platforma de evaluare 3184 de lucrări. Din totalul celor 3379 de elevi înscriși, 195 au absentat.
Marți, la proba de Matematică, au fost absenți 192 de elevi. Nu au fost elevi eliminați pentru tentative de fraudă.
Evaluarea lucrărilor se realizează digitalizat, iar rezultatele vor fi comunicate individual în data de 30 martie 2026, iar notele nu se trec în catalog decât la solicitarea scrisă a părintelui.
Subiectele și baremele sunt publicate pe site-ul https://subiecte.edu.ro/2026/simulare/simulare_en_VIII/.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia