Au scăpat ieftin! Trei tineri, care l-au desfigurat pe tânărul olimpic Criss Alexuc în Centrul Istoric din Botoșani, au primit pedepsele

16 martie 2026

Trei tineri, care în noaptea de 30 spre 31 august 2024 l-au desfigurat pe tânărul olimpic Criss Alexuc in Centrul Istoric din municipiul Botoșani, au primit pedepse ușoare în raport cu gravitatea faptelor lor. Judecătoria Botoșani a decis, vineri, condamnarea celor trei la măsuri educative neprivative de libertate. Măsurile impuse de instanțe sunt pentru o perioadă de șase luni, în cazul unuia dintre agresori, și pentru patru luni, în cazul celorlalți doi.

Ei au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de „lovire sau alte violențe”.

Cei trei tineri, dar și părinții acestora, au fost obligați de judecători să achite daune morale de 30.000 de lei victimei. Sentința nu este definitivă și în mod categoric va fi contestată de familia lui Criss Alexuc.

Bătaie cu cruzime în Centrul Vechi

În noaptea de 30 spre 31 august 2024, Criss Alexuc, care atunci avea 18 ani și care era un elev olimpic, a fost bătut cu cruzime de un grup de tineri. Botoșăneanul mergea cu un prieten spre casă, iar la un moment dat a trecut prin dreptul unui grup de aproximativ 20 de tineri de etnie romă.

La început, tinerii, cu vârste între 13 și 18 ani, au început să arunce cu mere în ei, apoi i-au încercuit și au început să îi lovească. Dacă prietenul lui Criss a scăpat ușor, tânărul de 18 ani a fost lovit cu atâta sete încât a fost pur și simplu desfigurat. Aceasta a ajuns de urgență la spital, având nevoie de îngrijiri medicale urgente.

Prietenul lui Cristian a sunat la 112. După ce l-au bătut crunt, tinerii l-au abandonat, iar la fața locului au ajuns polițiștii, care, văzând starea tânărului, l-au dus la spital.

Solutia pe scurt:

I. În temeiul art. 396 alin. 1, 2 și 10 Cod procedură penală rap. la art. 113 alin. 2 Cod Penal, art. 114 alin. 1 Cod Penal, art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. d și alin. 2 și art. 129 Cod Penal, raportat la art. 74 Cod Penal, cu referire la art. 120 Cod Penal, aplică inculpatului I.P. măsura educativă neprivativă de libertate constând în asistarea zilnică a acestuia pe o durată de 6 luni sub coordonarea Serviciului de Probațiune Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor de: - lovirea sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2), alin. (21) lit. c) din Codul penal cu aplicarea prev. art. 77 lit. a) Cod penal (faptă săvârșită la data de 31.08.2024); - tăinuirea, prevăzută și pedepsită de art. 270 alin. (1) din Codul penal, (faptă săvârșită la data de 31.08.2024), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal. În baza art. 121 alin. 1 lit. a, d și e Cod Penal, impune inculpatului minor ca pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice să desfășoare un curs de pregătire școlară, să nu se apropie și să nu comunice cu persoana vătămată A.F.C. și cu ceilalți doi inculpați, respectiv M.A. și C.R.M. și să se prezinte la Serviciul de Probațiune Botoșani la datele fixate de acesta. În baza art. 123 Cod Penal atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării condițiilor de executare sau a obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice, respectiv posibilitatea dispunerii de către instanță a înlocuirii măsurii educative neprivative de libertate luate cu o măsură educativă privativă de libertate.

II. În temeiul art. 396 alin. 1, 2 și 10 Cod procedură penală rap. la art. 113 alin. 2 Cod Penal, art. 114 alin. 1 Cod Penal, art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. d și alin. 2, raportat la art. 74 Cod Penal, cu referire la art. 120 Cod Penal, aplică inculpatului M.A. măsura educativă neprivativă de libertate constând în asistarea zilnică a acestuia pe o durată de 4 luni sub coordonarea Serviciului de Probațiune Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de: - lovirea sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2), alin. (21) lit. c) din Codul penal cu aplicarea prev. art. 77 lit. a) Cod penal (faptă săvârșită la data de 31.08.2024). În baza art. 121 alin. 1 lit. a, d și e Cod Penal, impune inculpatului minor ca pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice să desfășoare un curs de pregătire școlară, să nu se apropie și să nu comunice cu persoana vătămată A.F.C. și cu ceilalți doi inculpați, respectiv I.P. și CRM și să se prezinte la Serviciul de Probațiune Botoșani la datele fixate de acesta. În baza art. 123 Cod Penal atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării condițiilor de executare sau a obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice, respectiv posibilitatea dispunerii de către instanță a înlocuirii măsurii educative neprivative de libertate luate cu o măsură educativă privativă de libertate.

III. În temeiul art. 396 alin. 1, 2 și 10 Cod procedură penală rap. la art. 113 alin. 2 Cod Penal, art. 114 alin. 1 Cod Penal, art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. d și alin. 2, raportat la art. 74 Cod Penal, cu referire la art. 120 Cod Penal, aplică inculpatului C.R.M., măsura educativă neprivativă de libertate constând în asistarea zilnică a acestuia pe o durată de 4 luni sub coordonarea Serviciului de Probațiune Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de: - lovirea sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2), alin. (21) lit. c) din Codul penal cu aplicarea prev. art. 77 lit. a) Cod penal (faptă săvârșită la data de 31.08.2024). În baza art. 121 alin. 1 lit. a, d și e Cod Penal impune inculpatului minor ca pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice să desfășoare un curs de pregătire școlară, să nu se apropie și să nu comunice cu persoana vătămată A.F.C. și cu ceilalți doi inculpați, respectiv M.A. și I.P. și să se prezinte la Serviciul de Probațiune Botoșani la datele fixate de acesta. În baza art. 123 Cod Penal, atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării condițiilor de executare sau a obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice, respectiv posibilitatea dispunerii de către instanță a înlocuirii măsurii educative neprivative de libertate luate cu o măsură educativă privativă de libertate. În temeiul art. 120 alin. (2) C.pen. și art. 121 alin. (3) C.pen., supravegherea executării măsurii educative și a obligațiilor impuse de către instanţă se va face sub coordonarea Serviciul de Probaţiune Botoșani, în considerarea domiciliului, respectiv a reședinței inculpaților.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia