
Jandarmii și polițiștii locali au intervenit pentru 30 de tineri, pe o stradă din Botoșani, în toiul nopții de sâmbătă spre duminică. Și asta după ce polițistul local, din dispeceratul Poliției Locale, a observat pe camera de supraveghere instalată la intersecția străzii Marchian cu strada Cuza Vodă, un grup de aproximativ 30 de persoane care tranzitau zona.
„În vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, a fost sesizată de îndată patrula auto a Poliției Locale precum și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani”, precizează Poliția Locală.
Ajunși imediat la fața locului, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică și Pază bunuri au observat un tânăr care alerga spre mașina Poliției Locale fiind urmărit de grupul numeros. Deoarece tânărul în vârsta de 23 de ani, domiciliat în comuna Mihai Eminescu, sat Cucorăni a devenit recalcitrant, polițiștii locali l-au sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia