Proprietarii de ogari și metiși din Botoșani, controlați de polițiști

15 martie 2026

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor au organizat, sâmbătă, o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului cinegetic și pentru verificarea respectării prevederilor legale, în ceea ce privește deținerea animalelor.

Astfel, au fost efectuate 22 de controale la domiciliul persoanelor care dețineau câini din rasa ogar și metiși, fiind verificate 66 de exemplare canine.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, dintre care, o sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea legii vânătorii și protecției fondului cinegetic, iar 21 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea legii privind microciparea și sterilizarea exemplarelor canine.

Urmareste-ne pe Google News

FOTO Fraude în parcarea unui supermarket din Botoșani. Cum convingeau două tinere oamenii să doneze bani care ajungeau în buzunarele lor

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia