O angajată a Spitalului Județean de Urgență Mavromati (SJU) Botoșani este acuzată că ar fi făcut parte dintr-un sistem de trucare a examenelor de promovare pe funcții în cadrul unității medicale. Este vorba de economista Liliana Laura Calinciuc, funcționar în cadrul SJUM Botoșani, care este acuzată de luare de mită și complicitate la luare de mită, în formă continuată.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie 2021- iunie 2022, Liliana Laura Calinciuc a ajutat-o pe managera Doina Caba să întrețină legătura cu anumiți angajați sau candidați înscriși la examenele/ concursurile derulate la nivelul SJU Botoșani, în vederea facilitării unui transfer precum și a promovării acestora pe posturile vacante de asistent medical, infirmier și medic specialist, din cadrul Secției Boli Infecțioase Adulți, al Secțiilor Psihiatrie VI Cronici și Psihiatrie IV Acuți.
Totodată, Liliana Laura Calinciuc a facilitat primirea unor bijuterii din aur, de către Doina Caba, cu titlu de mită. Au existat situații când Calinciuc a primit și ea, bijuterii din aur de la persoanele sprijinite de manageră, ca semn de mulțumire că a intermediat legătura dintre aceștia.
„Persoanele interesate să-i ofere foloase necuvenite managerei Doina Caba, au apelat la Liliana Laura Calinciuc, cunoscând că cele două erau prietene și pentru că managera evita să poarte discuțiile de aceste gen, în mod direct. Rolul Lilianei Laura Calinciuc a fost unul important pentru îndeplinirea scopului urmărit de manageră”, susțin procurorii DNA.
Funcționara și-a recunoscut faptele și a semnat, pe 5 martie, un acord de recunoaștere a vinovăției. Prin acest acord s-a propus aplicarea unei pedepse de 2 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere (termenul de supraveghere fiind de 3 ani), în acest timp, i s-a interzis să fie aleasă în funcții publice sau care implică exercițiul autorității de stat, și să ocupe funcția de economist în cadrul Biroului de Salarizare – Serviciul RUNOS, aparținând Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani,
Liliana Laura Calinciuc are de respectat o serie de măsuri de supraveghere, printr care să se prezinte la serviciul de probațiune, să urmeze un program de reintegrare socială, dar și o serie de obligații, precum să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pentru o perioadă de 60 de zile. S-a propus instanței, menținerea măsurii asiguratorii dispusă asupra unor bijuterii din aur ridicate de la locuința acesteia la perchezițiile din 13 decembrie 2023, precum și confiscarea acelor bijuterii din aur ce au fost obținute în urma infracțiunilor.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia