Și-a făcut-o cu mâna lui! Un tânăr este cercetat de polițiștii din Botoșani pentru un gest ilegal care i-ar fi adus în portofel 20 de euro

Și-a făcut-o cu mâna lui! Un tânăr este cercetat de polițiștii din Botoșani pentru un gest ilegal care i-ar fi adus în portofel 20 de euro. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui cetățean ucrainean asupra căruia s-a descoperit, la controlul de frontieră, o carte de identitate, ce s-a dovedit a fi falsă.

Marți, în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, un bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 22 de ani, în calitate de conducător al unui autoturism înmatriculat în Ucraina.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care, asupra bărbatului, polițiștii de frontieră au descoperit o carte de identitate, similară celor eliberate de autoritățile din România, cu datele de identificare ale unei alte persoane decât cea prezentă la control. În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că documentul descoperit nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals”, anunță Poliția de Frontieră.

Bărbatul a declarat că a fost contactat de o persoană din România, care l-a rugat să transporte plicul cu documentul de identitate din Ucraina până în România, urmând ca la momentul predării documentului să primească suma de 20 de euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, precizează Poliția de Frontieră.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *