O femeie din județul Botoșani a fost arestată după ce și-a bătut bărbatul. Botoșăneanca, care este din comuna Suharău, a fost arestată în baza unui mandat emis de Judecătoria Darabani pentru violență în familie, dar și pentru încălcarea ordinului de protecție.
Aceasta avea interdicția de a se apropia de soțul său și de fiica lor, însă nu a ținut cont de acest lucru și a intrat în casa în car se aflau cei doi membri ai familiei. Aflată sub influența băuturilor, femeia a făcut întâi scandal, iar apoi l-a lovit pe bărbat, în cap, cu un obiect contondent. Botoșăneanul a fost rănit și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Dorohoi.
Cea care a sunat la poliție a fost chiar fiica femeii. Când au ajuns la fața locului, oamenii legii au constatat că agresoarea dispăruse. Polițiștii au plecat, dar după câteva ore au fost sunați din nou spunând că femeia a revenit la locuință.
Ridicată de polițiști, ea a fost dusă întâi la Secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Dorohoi, iar apoi a fost arestată preventiv.
Solutia pe scurt: În temeiul art. 226 alin. (1) şi (2) C.pr.pen. raportat la art. 223 alin. (2) C.pr.pen. cu referire la art. 202 alin. (1) şi (3) C.pr.pen. admite propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani formulată în dosarul de urmărire penală nr. 38/146/P/2026 şi dispune arestarea preventivă a inculpatei: CREŢU RAMONA, cu datele de stare civilă (….), pe o durată de 30 de zile





























