Sute de persoane au ales să sărbătorească Ziua Îndrăgostiților la petrecerea de zile mari organizată de cei de la Complexul Rediu la Solis Forum. Cătălin Crișan, artistul simbol al romantismului românesc, a purtat publicul prin cele mai frumoase povești de dragoste prin intermediul șlagărelor sale.
Artistul a fost luat cu asalt de admiratoare, care și-au dorit să facă poze cu el. Mulți dintre cei prezenți cunoșteau melodiile acestuia și au cântat alături de el.
Sutele de participanți s-au bucurat de un pachet complet pentru o seară de neuitat, cu un meniu delicios și un spectacol pe măsură. După Cătălin Crișan a urmat Natalia Gordienko. Capul de afiș al serii este celebrul Ansamblu Etnofolcloric „Plăieșii”.

















































