Atenție la falșii binefăcători din Botoșani! Două femei spuneau că strâng bani pentru o persoană bolnavă, dar sumele ajungeau în buzunarele lor. Acestea au fost surprinse când colectau banii de la oameni în zone intens circulate din municipiul Botoșani – Piața Centrală și str. Calea Națională parcare BRD.
Miercuri, în zona Pieței Centrale, au fost surprinse de polițiștii locali cele două femei, ambele cu domiciliul în județul Suceava, în timp ce colectau sume de bani, motivând că le vor folosi pentru tratamentul unei persoane bolnave. Polițiștii locali au dispus sancționarea celor două cu amendă în cuantum de 1000 lei.
„Recomandăm cetățenilor să fie foarte atenți și reținuți în a da curs solicitărilor care vin din partea unor falși reprezentanți ai unor așa-zise „asociații umanitare” și să sesizeze imediat organele competente dacă au suspiciunea unor astfel de activități ilegale”, este apelul făcut de polițiștii locali.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia