Trei societăți din județul Botoșani au fost controlate, pe 5 februarie a.c., de polițiștii de imigrări din Județul Botoșani în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani și Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani.
Au fost efectuate trei controale la punctele de lucru ale unor societăți comerciale care desfășoară activități în ferme mixte, respectiv cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor, precum și activități auxiliare pentru producția vegetală.
Totodată, au fost verificate două spații de cazare în comun folosite de străini. Cu ocazia controalelor, au fost identificate și legitimate 13 persoane, dintre care 10 cetățeni români și 3 cetățeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani.
„În urma verificărilor nu au fost identificate persoane aflate în ședere ilegală și nu au fost constatate contravenții. Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare, atât cu forțe proprii, cât și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu”, precizează polițiștii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia