VIDEO De la ce a pornit incendiul care a distrus casa unui bărbat de 47 de ani din Botoșani. Exista și pericolul unei explozii

8 februarie 2026

Incendiul care a distrus casa unui bărbat de 47 de ani, din Botoșani a fost stins. Pompierii au eliminat și riscul de explozie, din interiorul casei fiind scoase două butelii.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul, precizează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Reamintim că o casă de pe strada Ion Creangă, din municipiul Botoșani, a fost cuprinsă de flăcări duminică. Alarma a fost dată un trecător, care a observat flăcările.

La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

Aceștia au constatat faptul că locuința ardea în totalitate, cu flacără și dejări mari de fum. Aceștia au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la construcțiile învecinate.

În aceste momente se intervine pentru lichidarea ultimelor focare și înlăturarea efectelor. Proprietarul, în vârstă a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD. Bărbatul a fost transportat la spital pentru ajutor de specialitate”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia