Numărul botoșănenilor care se aleg cu „brățări” în urma problemelor cu legea crește vertiginos. Anul trecut au fost montat 167 de dispozitive de monitorizare, iar la 1 ianuarie 2026 erau deja 74 de persoane cu „brățări”.
Tot anul trecut, spun polițiștii, au fost însă și 16 cazuri de distrugere a acestor brățări electronice. Pesemne indivizii au crezut că sunt puse doar de „fashion”.
„Pentru implementarea cu succes a prevederilor Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale, începând cu data de 01.10.2024, la nivelul județului Botoșani, a fost operaționalizat Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică. În anul 2025, au fost montate 167 de dispozitive, fiind înregistrate 16 infracțiuni de distrugere a brățărilor electronice. La data de 01.01.2026, în gestiune se aflau active 74 (+43) de dispozitive de monitorizare electronică, o creștere semnificativă față de cele aflate în monitorizare la începutul anului 2025”, a precizat adjunctul șefului Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Ciprian Silveanu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia