VIDEO Lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean Botoșani bat pasul pe loc. Manager: Speranța moare ultima!

4 februarie 2026

Lucrările la Secția de Oncologie a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani bat pasul pe loc. Din cauza insolvenţei constructorului, lucrările sunt într-o foarte mare întârziere, cu un grad de execuţie de doar 5%.

În timp ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Valeriu Iftime, cere sprijinul ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, pentru identificarea unor soluţii în vederea finalizării lucrărilor, șeful celei mai mari unități spitalicești din județ, Corneliu Prepeliță, spune că a fost dată peste cap atât funcționarea secției de oncologie, cât și a secției de radiologie.

Spitalul Judeţean nu poate asigura servicii medicale pentru pacienţii cu afecţiuni oncologice, dar „speranța moare ultima”.

„Încă avem speranța că firma se va ocupa și va ajunge peste acel 50% să intrăm în procesul de finanțare ulterior, după rectificare. Am avut ieri o discuție cu domnul președinte Iftime și pe această temă. Dumnealui are speranțe foarte mari că această secție va fi terminată pentru că prin tergiversare lucrărilor ne-a cam dat peste cap atât în ceea ce privește funcționalitatea centrului de oncologie, cât și a secției de radiologie. Dar, speranța moare ultima!”, a declarat Prepeliță.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia