Cătălin Babliuc e un actor puternic, e un om puternic. Și-a învins demonii. S-a luptat o vreme cu alcoolul. Și chiar sportul l-a salvat. E franc: “M-am smuls din ghearele parșive ale băuturii și m-am salvat prin sport”. Treaba a fost așa: Cătălin e din Botoșani. Tatăl său a plecat în ceruri când el era încă un copil, Botoșaniul n-a fost neapărat un paradis în anii 1990, scrie gsp.ro.
Iar Cătălin, trebuie să știți și asta, are un suflet sensibil. Îi plăceau florile, cărăbușii, arborii. A făcut un sport popular în anii aceia: orientare turistică. Abandona concursurile – se țineau prin păduri –, ca să admire peisajul.
La un moment dat a descoperit heavy metal-ul și arta aceasta l-a schimbat. E dependent de muzică bună până în ziua de azi.
Acum opt ani, când a decis să-și schimbe viața, s-a apucat de box. Apoi s-a desființat sala unde mergea, a fost dărâmată ca să se construiască în locul ei un supermarket unde se vând pepeni și brânză de capră.
Așa că s-a dus la sala de forță și nu mai vrea să plece de acolo. Îi place să se simtă viu și puternic.
Și nu știu dacă am mai zis, dar e și un actor foarte talentat. Are carismă, are umor. Sunt puțini ca Babliuc. Poate că nu mai e nimeni.
Dacă s-ar fi făcut la noi un film despre Mike Tyson, lui Cătălin Babliuc i-ar fi plăcut să-l interpreteze pe marele pugilist. Dar nu s-a făcut.
A, și în 1990 mama sa a câștigat la loz în plic o excursie la Mondialul italian, poate cel mai frumos din toate timpurile. Mai țineți minte “Notti magiche”?
Pentru Cătălin, “Generația de Aur” a început cu fotografiile pe care le-a făcut mama sa în Italia, cu străzi pline de portocale căzute pe caldarâm, o risipă care pe Cătălin l-a uluit și l-a înfuriat și îl înfurie și acum.
„Din cauza unei nenorociri care s-a abătut asupra familiei mele, am avut o copilărie mai puțin fericită. Nu am avut idoli sportivi, rar mă uitam la NBA, dar nu la modul obsesiv. Sportul preferat în Botoșani era servitul alcoolului din sticlă, pahar, cutie de margarină, căușul palmei, orice susținea cât de cât lichidul.”
 |
 |
