
Părintele director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe”, prof. dr. Daniel Dascălu, la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, rugători și ocrotitori ai școlilor teologice, a transmis un mesaj despre misiunea acestei școli care, de peste trei decenii, modelează nu doar viitori clerici, ci, mai ales, caractere.
Părintele Daniel Dascălu a precizat că seminarul nu este o bulă izolată, ci un spațiu unde ajung tineri cu frământări tipice vârstei: „fără entuziasm, fără chef, uneori fără răbdare sau motivație”. Totuși, sub ocrotirea celor trei mari dascăli ai lumii, această materie primă umană trece printr-o transformare discretă, dar profundă.
Conform viziunii exprimate, succesul unei școli de teologie nu se măsoară exclusiv în numărul de preoți hirotoniți. Vocația nu este o „ștampilă” vizibilă pe frunte de la admitere. Rezultatele seminarului se regăsesc astăzi în diverse paliere ale societății. Este vorba despre slujitori ai Altarului și monahi; profesioniști de elită cum ar fi medici, juriști, judecători și avocați, dar mai ales oameni de caracter: persoane care, indiferent de profesie, păstrează „frica de Dumnezeu și rușinea de oameni”.
„Iubiți credincioși, la Botoșani există de peste trei decenii o școală de teologie, o școală care a rodit sub oblăduirea Sfinților Trei Ierarhi, cei care sunt ocrotitorii tuturor școlilor de teologie din întreaga lume. Să înțelegem modelul pe care îl reprezintă cei trei mari sfinți și să-l urmăm. Această școală de teologie a format tineri asemenea tuturor tinerilor din lume, fără entuziasm, fără chef, uneori fără răbdare, fără motivație sau fără așteptări. Unii dintre absolvenții noștri sunt preoți și veți spune că acesta este scopul școlilor de teologie. Să știți însă că vocația și chemarea nu sunt neapărat scrise pe fruntea fiecăruia și nu este obligatoriu ca toți cei care termină o școală de teologie să ajungă să slujească. Avem absolvenți care acum sunt medici, juriști, judecători, avocați. Unii sunt slujitori în Altar, unii sunt călugări si cei mai mulți sunt oameni buni, oameni care au frică de Dumnezeu si rușine de oameni”, a mărturisit acesta, la finalul slujbei de la Biserica Vovidenia.
El arată că instituția educațională însăși trece prin procese de moarte și înviere simbolică în fiecare zi. „Ducem luptele cu noi înșine și cu lumea”, a mărturisit directorul instituției.
„Iubiții mei, Iubiții mei, viața este o existență în care, în fiecare zi, înțelegem, trăim și murim. Și viața noastră, a fiecăruia dintre noi, în viața noastră ca instituție educațională, ducem și noi luptele cu noi înșine, luptele cu lumea, dar, pe urmă, cunoaștem dulceața și rodul muncii noastre. O școală, să știți, există și dăinuie nu doar prin profesori și elevi, ci și prin părinți și întreaga lume care o susține.”, a precizat părintele.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia