FOTO Panică într-un bloc din municipiul Botoșani! Locatarii au sunat de urgență la 112

Locatarii unui bloc de pe strada Bucovina din municipiul Botoșani au sunat, vineri seară, de urgență la 112, de teama unui incendiu. Ei au resimțit fumul puternic ieșind dintr-un apartament dintr-un bloc de pe strada Bucovina și au alertat pompierii.

Echipajele de pompieri au ajuns la fața locului și au constatat că o gospodină a uitat o oală cu mâncare pe foc, iar mâncarea din aceasta a ars, degajând fumul puternic. În acest context, nu a fost necesară intervenția pompierilor.

Alarma a fost dată de vecini, îngrijorați de mirosul puternic de fum și de faptul că proprietarul nu răspundea la ușă, nici la telefon. Trei echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Pompierii au aerisit spațiul și s-au asigurat că pericolul a fost înlăturat”, precizează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *