Pentru toți credincioșii care și-au găsit liniștea sub ocrotirea Maicii Domnului și a Sfântului Ioan Botezătorul la Gorovei, s-a ivit acum un prilej binecuvântat de a deveni „ctitori”. Vechiul paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae are nevoie de restaurare urgentă.
Nu este vorba doar despre ziduri și acoperiș, ci despre conservarea unui spațiu de rugăciune unde generații întregi și-au descărcat poverile sufletești. Apelul pentru restaurare este făcut de starețul Mănăstirii Gorovei, arhim. Teofil Timișag
„Din cauza vremurilor, Biserica-Trupul lui Hristos de multe ori ajunge la degradare. Noi credincioşii care venim la această mănăstire şi fiii duhovniceşti ai acesteia avem datoria sfântă de a repara stricăciunile apărute. Iată că şi aici la Gorovei s-a ivit bun prilej de a da o mână de ajutor pentru refacerea/restaurarea vechiului paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae. Dacă dai un pahar de apă celui însetat, plată de proroc vei avea, dar dăruind o cărămidă sau o ţiglă ce vom primi ca răspuns la rugăciunile noastre înălţate către Sfântul Nicolae sau către Sfântul Ioan Botezătorul? Dumnezeu nu rămâne niciodată dator celor ce-L caută şi-l cinstesc. Pe Sfinţi îi rugăm, le cerem ajutor dar şi ei aşteaptă recunoştinţa noastră. Să răspundem ca şi Sfântul proroc Daniel: Râvna casei Tale m-a mistuit! Vă rugăm să ajutaţi refacea paraclisului mănăstirii”, este rugămintea părintelui.
Donaţiile se pot face în contul mănăstirii, prin poştă sau la mănăstire.
Contul mănăstirii
IBAN Manastirea Gorovei
Nume beneficiar : Mănăstirea Gorovei
Cont BCR : RO52RNCB0044011758780001





























