Preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, dă un ultimatum conducerii societăţii Nova Apaserv în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor impuse de CJ în vederea remedierii pierderilor de peste 2 milioane lei înregistrate de societate. la jumătate de an de la înfiinţare. După ce reprezentantul Nova Apaserv a spus că nu are cum să disponibilizeze 25 de angajaţi, aşa cum a cerut conducerea CJ, pe motiv că acestora ar trebui să le fie achitate mai multe salarii compensatorii iar societatea nu-şi permite acest efort financiar, preşedintele CJ vine cu o nouă declaraţie şi spune că Maricel Georgescu nu a înţeles ce i s-a cerut. Mihai Ţâbuleac a precizat că managerului de la Nova Apaserv i s-a cerut să reducă numărul de personal în mod treptat şi nicidecum să procedeze la disponibilizare colectivă.
„Nicidecum nu i-am spus să opereze concedieri care să presupună plata unor salarii compensatorii, pentru că în acelaşi timp cu această cerinţă i+am mai solicitat să se încadreze în cota de maxim 50% fond de salarii raportat la veniturile din exploatare. Eu am văzut că acolo, fie domnul Georgescu nu prea poate să conducă aşa cum trebuie, fie colaboratorii dânsului nu percutează aşa cum trebuie. Ştiu că acest lucru nu este de ieri, de astăzi. Sunt acolo adunate de-a lungul timpului o serie de metehne dăunătoare care fac rău cetăţenilor acestui judeţ. Atunci am considerat că este absolut necesar să ajut conducerea de acolo cerându-le expres aplicarea unor măsuri„, a spus Mihai Ţâbuleac.
Acesta susţine că, dacă măsurile impuse de CJ vor fi implementate şi se vor obţine rezultate de către societate în sensul recuperării pierderilor pe care societatea le-a înregistrat, atunci se va merge în continuare cu actuala conducere.
„Dacă nu, în conformitatea cu legile în vigoare sunt necesare şi alte măsuri şi nu doresc în niciun caz să ajungem acolo, adică la schimbări fundamentale de management şi de structură organizatorică. Am satbilit nişte măsuri care să genereze recuperarea pierderilor„, a adăugat preşedintele CJ.
Acesta a anunţat că va trimite la Nova Apaserv o echipă de control care să identifice sumele acordate ilegal în cadrul societăţii şi să stabilească măsuri de recuperare.
Mihai Ţâbuleac a afirmat că multe lucruri s-au decis în interiorul societăţii fără să fie discutate în Consiliul de Administraţie.
„Directorul economic de acolo, deşi are în mână balanţa de verificare cu rezultat negativ se duce la director şi în loc să-l informeze şi dacă vede că directorul nu percutează să vină la preşedintele CJ şi să spună despre ce este vorba. Acolo nu a ieşit în februarie profit şi totuşi se doreşte acordarea unui spor salarial nou. Dacă ceea ce am cerut nu va fi aplicat corespunzător şi rezultatele nu vor apărea, cu regret voi apela la schimbarea Consiliului de administraţie, voi cere noului Consiliu de administraţie să schimbe conducerea executivă de acolo. Cei de acolo nu trebuie să mai stea cu gândul că vor acoperi găurile de acolo cetăţenii judeţului Botoşani sau CJ„, a completat Ţâbuleac.





























