PDL pregăteşte a doua regionalizare. Moldova va fi împărţită în două

Premierul Emil Boc
Premierul Emil Boc

PDL pregateste ultima oferta de compromis pentru UDMR in privinta reorganizarii administrative a tarii, care presupune trasarea noilor 12-14 regiuni de la zero, punctul de plecare fiind modelul aplicat in Romania in perioada 1960-1968, scrie presa centrală. Daca pina acum in Coalitie se vorbea despre comasarea judetelor, ultimele discutii vizeaza stergerea cu totul a actualelor delimitari administrative si trasarea noilor regiuni de la zero. Conform unor surse din conducerea partidului, citate de Gandul, democrat-liberalii vor incerca sa impuna o varianta de 12-14 regiuni, pe care doresc sa le contureze plecind de la cele saisprezece regiuni care alcatuiau harta tarii in anii 60. In cazul in care ar fi pus in practica, planul PDL va duce la inghitirea mai multor judete actuale in noile structuri. S-ar reinfiinta regiunile istorice Banat, Maramures si Oltenia, iar Moldova ar fi impartita in doua regiuni: una care va cuprinde Iasi, Neamt, Suceava si Botosani , cu capitala la Iasi si o a doua care se va intinde pe teritoriul judetelor Bacau, Vaslui si Vrancea, cu capitala la Bacau.

Tinutul Secuiesc, rupt in doua

Publicatia precizeaza ca pentru delicata problema a Tinutului Secuiesc, pedelistii au in vedere spargerea in doua a actualelor judete cu populatie majoritar maghiara, astfel incit Harghita si marea parte a Muresului sa fie reunite intr-o singura regiune, iar Covasna sa treaca sub autoritatea Brasovului. In cazul in care se vor lovi de un refuz al partenerilor de guvernare, democrat-liberalii ar putea apela la propunerea presedintelui PDL Brasov, George Scripcaru, care a lansat inca din primavara ideea recunoasterii ca entitate culturala a tinutului Secuiesc, dincolo de granitele administrative ale regiunilor. Discutiile ce privesc trasarea unor noi structuri pornind de la cele existente in anii ’60 a fost confirmata si de surse guvernamentale. „Este o varianta de lucru. Inca nu s-a luat o decizie finala”, a precizat unul dintre ministrii cabinetului Boc.

Dezbaterile din cadrul coalitiei ar urma sa aiba primele concluzii pina la 1 noiembrie, astfel incit luna viitoare sa poata fi prezentat un punct de vedere comun. In caz contrar, orice dezbatere privind reorganizarea administrativa va fi abandonata in actuala legislatura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *