Primăria comunei Mihai Eminescu a reacționat, duminică, la anunțul privind organizarea unui protest al iubitorilor de animale față de intenția de capturare a animalelor fără stăpân.
Potrivit primarului Andreea Cristina Alecu Gireadă, pe parcursul anului 2025, Primăria comunei Mihai Eminescu a primit numeroase sesizări din partea locuitorilor privind localizarea unor haite de câini agresivi în localitățile comunei. Ea susține că oamenii au reclamat teama de a circula seara pe străzile comunei, riscurile pentru copii în timpul deplasării pe străzile din localități, situații de pericol generate de haite de câini și pagube generate de acestea prin atacuri asupra animalelor domestice, atât a celor aflate pe pășuni, cât și în gospodării.
„Autoritatea publică locală are obligația de a răspunde acestor sesizări și de a lua măsuri pentru siguranța comunității. În acest sens, s-a înființat Serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân de pe raza comunei Mihai Eminescu, s-a încheiat contract prestări servicii pentru gestionarea câinilor fără stăpân din satele comunei, cu Local Servicii SRL – Adăpost Public de Câini din orașul Flămânzi, s-a aprobat achiziționare a unui număr de 1.000 de microcipuri pentru identificarea câinilor din comuna Mihai Eminescu și se colaborează continuu cu DSV Botoșani și medicul veterinar privind încurajarea vaccinării antirabice, a microcipării, deparazitării și sterilizării animalelor deținute de locuitorii comunei”, susține primărița din Mihai Eminescu.
Alecu Gireadă face un apel la responsabilitate și evitarea răspândirii de informații false, subliniind că Primăria comunei Mihai Eminescu „acționează exclusiv în interesul comunității cu respectarea strictă a legii, având ca obiectiv principal sănătatea, siguranța locuitorilor și protejarea animalelor domestice ale acestora.
Protest anunțat în fața Primăriei
Iubitorii de animale din Botoșani și nu numai anunță organizarea, pe 29 decembrie, a unui protest în fața Primăriei din comuna Mihai Eminescu, după ce aceasta a semnat un contract pentru capturarea și îndepărtarea câinilor și pisicilor hoinare, dar și a exemplarelor din fauna sălbatică, din intravilanul localităților. Vânătoarea era planificată pentru 29 și 30 decembrie 2025. Decizia a stârnit un val de revoltă în mediul online, iar mai multe organizații pentru protecția animalelor anunță că vor acționa în instanță autoritățile locale și cheamă la proteste pașnice.
Situație revoltătoare în comuna Mihai Eminescu din Botoșani
Contractul, semnat pe 18 decembrie, are ca obiect „achiziționare prestări servicii privind colectarea/îndepărtarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică, precum și a pisicilor și câinilor hoinari de pe raza teritorială a comunei Mihai Eminescu (2 acțiuni)”, potrivit informațiilor publice din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Valoarea contractului este de 15.800 de lei pentru două acțiuni, iar serviciile includ vânătoare, capturare cu capcane, sperierea animalelor sălbatice, tranchilizare și alte activități anexe vânătorii, conform art. 34 alin. (1) din Legea 407/2006, actualizată. Prestatorul este „8 Leorda”, A.J.V.P.S. Botoșani.
Vânătoare de câini și pisici fără stăpân
Printr-o informare publică postată pe pagina de Facebook a Primăriei Mihai Eminescu, ulterior ștearsă, conducerea comunei anunța că în zilele de 29 și 30 decembrie vor avea loc acțiuni de „recoltare” a animalelor hoinare. Termenul, utilizat în limbajul vânătorilor, face referire la împușcare sau capturare.
Cetățenii au fost rugați să fie atenți la propria siguranță și la animalele de companie, întrucât acțiunile urmau să se desfășoare pe străzile comunei, în perimetrul intravilan, printre case, copii și alte animale.





























