Situaţie incredibilă înregistrată la şcoala din satul Buzieni- comuna Băluşeni, care a fost dată în folosinţă la începutul acestui an şcolar. Aceasta este modernă şi dispune de tot confortul (grupuri sanitare impecabile şi centrală termică), însă nu are curent. Totul se întâmplă din cauză că în timpul lucrărilor de modernizare constructorul a distrus contorul, iar cei de la E.ON Moldova au reziliat contractul cu şcoala.

În aceste condiţii, unitatea de învăţământ, la care sunt înscrişi 105 copii, nu are nici lumină, dar nici curent pentru a asigura funcţionarea hidroforului care asigură apa în şcoală sau a centralei termice pe lemne.
Primăria din Băluşeni, care administrează şcoala, nu are decât o soluţie. să încheie un nou contract cu E.ON.

„Pai sunt acum in derulare, ca am discutat cu ei, sunt in derulare cu E.on-ul sa facem un nou contract, de acum ca si cum ar fi o entitate noua, un consumator nou. Va dati seama ca asta necesita niste proceduri si niste bani in plus. Si bani de unde? Trebuie sa vad de unde sa fac rost de niste bani. Toaleta Scolii din Buzieni este impecabila, dar nu este functionalaDaca nu am curent nu pot face nimic, ca am hidroforul cu apa, centrala termica pe lemne, dar fara curent nu merge si copiii stau acum fara curent
„, a declarat, la Tele M, primarul comunei Baluseni.






























