Un botoșănean s-a ales cu dosar penal după ce a condus beat și fără permis. Joi, 18 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe drumul public, din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din comuna Frumușica.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.





























