Un accident rutier s-a produs, joi dimineață, pe DJ 291, în localitatea Iezer, comuna Hilișeu-Horia. În eveniment au fost implicate un autocar și un microbuz. În momentul impactului, în autocar erau 40 de elevi, iar în microbuz doar conducătorul auto.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. Șoferul microbuzului a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar refuză transportul la spital, arată reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.
Polițiștii urmează să stabilească cum s-a produs accidentul.




























