Șeful Secției Drumuri Naționale (SDN) Botoșani, Dumitru Clipaciuc, a fost destituit din funcție și a fost dat afară din instituție, în baza unei decizii a conducerii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași. El a semnat, în această săptămână, documentul prin care i s-a adus la cunoștință că i se desface contractul individual de muncă, astfel încât a părăsit unitatea. Inițial, când a fost luată decizia de concediere, botoșăneanul s-a aflat în concediu medical.
În aceste condiții, conducerea SDN Botoșani a fost preluată de Liviu Mihalachi, cel care era adjunctul lui Dumitru Clipaciuc.




























