Un incendiu s-a produs, vineri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Orășeni Deal, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani. O magazie a fost cuprinsă de flăcări. Proprietarul a încercat să stingă focul și a suferit arsuri la față și mâini. O vecină a sunat la pompieri, îngrijorată că flăcările s-ar putea extinde la casă.
La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Aceștia au constatat că magazia, cu o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați, ardea în totalitate. Incendiul a fost stins înainte ca flăcările să ajungă la casă.
Proprietarul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații închise ( mijloc de preparare a hranei în funcțiune, lăsat nesupravegheat).































