Accidente pe bandă rulantă au avut loc, luni, la Botoșani. Un șofer s-a răsturnat cu autoutilitara în pădurea de la Zăicești. Omul, în vârstă de 39 de ani, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgențe, unde a primit îngrijirile medicale necesare.
Botoșăneanul circula spre municipiul Botoșani, dar într-o curbă a pierdut controlul volanului, apoi s-a răsturnat pe marginea drumului.
A avut zile pentru că a ieșit singur din mașină, iar rănile nu sunt grave. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.































